Monitorul Oficial
Total: 21,140 |
Page 95 / 423
ORDIN nr. 244 din 16 iulie 2025 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat "Investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii unor produse alimentare şi produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa - Monitorul Oficial nr. 676 din 18 iulie 2025
ORDIN nr. 106 din 16 iulie 2025 privind stabilirea punctelor de trecere a frontierei de stat pentru transferurile de deşeuri şi mărfuri/bunuri secondhand - Monitorul Oficial nr. 684 din 22 iulie 2025
ORDIN nr. 364 din 16 iulie 2025 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 450/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacie - Monitorul Oficial nr. 687 din 23 iulie 2025
ORDIN nr. 4.564 din 16 iulie 2025 privind completarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.336/2025 pentru aprobarea Listei nominale a beneficiarilor Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea st - Monitorul Oficial nr. 687 din 23 iulie 2025
COMUNICAT din 15 iulie 2025 privind drepturile salariale acordate prin acte administrative unor angajaţi din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie” - Monitorul Oficial nr. 0 din 15 iulie 2025
COMUNICAT din 15 iulie 2025 privind înţelesul noţiunii de „cercetat” în sensul dacă această noţiune se referă atât la desfăşurarea urmăririi penale in rem cât şi la desfăşurarea urmăririi penale in personam sau doar la desfăşurarea urmăririi pena - Monitorul Oficial nr. 0 din 15 iulie 2025
DECIZIE nr. 370 din 15 iulie 2025 privind numirea domnului Cristian-Gabriel Seidler în funcţia de secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului, ministrul apărării naţionale - Monitorul Oficial nr. 663 din 15 iulie 2025
DECIZIE nr. 371 din 15 iulie 2025 privind numirea doamnei Monica Oancea-Szabo în funcţia de secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului - Monitorul Oficial nr. 663 din 15 iulie 2025
DECIZIE nr. 372 din 15 iulie 2025 pentru eliberarea domnului Adrian Voican din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi - Monitorul Oficial nr. 663 din 15 iulie 2025
DECIZIE nr. 373 din 15 iulie 2025 pentru numirea doamnei Alexandra-Ana-Maria Zară în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi - Monitorul Oficial nr. 663 din 15 iulie 2025
DECIZIE nr. 374 din 15 iulie 2025 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, de către doamna Rada-Cosmina Crăciun a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Finan - Monitorul Oficial nr. 663 din 15 iulie 2025
DECIZIE nr. 375 din 15 iulie 2025 privind numirea doamnei Rada-Cosmina Crăciun în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului - Monitorul Oficial nr. 663 din 15 iulie 2025
DECIZIE nr. 376 din 15 iulie 2025 privind eliberarea domnului Sorinel-Marian Vrăjitoru din funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului - Monitorul Oficial nr. 664 din 15 iulie 2025
DECIZIE nr. 377 din 15 iulie 2025 privind numirea doamnei Adeline Dan în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului - Monitorul Oficial nr. 664 din 15 iulie 2025
ORDIN nr. 57 din 15 iulie 2025 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 93/2024 privind aprobarea tarifelor şi contribuţiilor băneşti percepute de Autoritatea Naţiona - Monitorul Oficial nr. 680 din 21 iulie 2025
CIRCULARĂ nr. 21 din 15 iulie 2025 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 130 de ani de la naşterea lui Alexandru Rosetti - Monitorul Oficial nr. 698 din 25 iulie 2025
REGULAMENT din 15 iulie 2025 de organizare şi funcţionare al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie "Ana Aslan" - Monitorul Oficial nr. 700 bis din 28 iulie 2025
ORDIN nr. 350 din 15 iulie 2025 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie "Ana Aslan" - Monitorul Oficial nr. 700 din 28 iulie 2025
ORDIN nr. 1.810 din 15 iulie 2025 privind completarea anexei la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.080/2023 pentru aprobarea Procedurii privind organizarea Registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de - Monitorul Oficial nr. 704 din 29 iulie 2025
ORDIN nr. 58 din 15 iulie 2025 pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei privind piaţa de energie electrică - Monitorul Oficial nr. 704 din 29 iulie 2025
HOTĂRÂRE nr. 29 din 15 iulie 2025 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, adoptat prin Hotărârea Adunării general - Monitorul Oficial nr. 725 din 4 august 2025
HOTĂRÂRE nr. 31 din 15 iulie 2025 pentru completarea Hotărârii Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 35/2015 privind eliberarea Certificatului de membru al Ordinului - Monitorul Oficial nr. 740 din 7 august 2025
HOTĂRÂRE nr. 30 din 15 iulie 2025 pentru modificarea Metodologiei de reatestare a competenţei profesionale a asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi a asistenţilor medicali, aprobată prin Hotărârea Consiliului naţional al Ordinului Asisten - Monitorul Oficial nr. 740 din 7 august 2025
ORDIN nr. 740 din 15 iulie 2025 privind constituirea grupului de lucru interinstituţional în vederea identificării soluţiilor tehnice pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor art. 2^1, 2^2 şi 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 - Monitorul Oficial nr. 748 din 11 august 2025
DECRET nr. 776 din 14 iulie 2025 privind conferirea Ordinului Naţional Steaua României - Monitorul Oficial nr. 658 din 14 iulie 2025
DECRET nr. 777 din 14 iulie 2025 privind conferirea Ordinului Virtutea Militară - Monitorul Oficial nr. 658 din 14 iulie 2025
LEGE nr. 133 din 14 iulie 2025 pentru instituirea zilei de 15 august ca Ziua Maramureşului - Monitorul Oficial nr. 660 din 14 iulie 2025
DECIZIE nr. 364 din 14 iulie 2025 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna Alina-Veronica Hagima a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerul - Monitorul Oficial nr. 659 din 14 iulie 2025
DECIZIE nr. 365 din 14 iulie 2025 privind exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Camelia-Veronica Marcu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Culturii - Monitorul Oficial nr. 659 din 14 iulie 2025
DECIZIE nr. 366 din 14 iulie 2025 privind exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Corina Aldea a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domen - Monitorul Oficial nr. 659 din 14 iulie 2025
DECIZIE nr. 367 din 14 iulie 2025 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, de către doamna Liliana Anghel a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Investiţiilor şi - Monitorul Oficial nr. 659 din 14 iulie 2025
DECIZIE nr. 368 din 14 iulie 2025 privind încetarea, la cerere, a exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna Marilena-Nicoleta Balabuti a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar ge - Monitorul Oficial nr. 659 din 14 iulie 2025
DECIZIE nr. 369 din 14 iulie 2025 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna Marilena-Nicoleta Balabuti a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului In - Monitorul Oficial nr. 659 din 14 iulie 2025
DECRET nr. 780 din 14 iulie 2025 privind promulgarea Legii pentru instituirea zilei de 15 august ca Ziua Maramureşului - Monitorul Oficial nr. 660 din 14 iulie 2025
DECRET nr. 781 din 14 iulie 2025 privind trecerea în rezervă a unui general de brigadă cu o stea din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale - Monitorul Oficial nr. 660 din 14 iulie 2025
DECRET nr. 782 din 14 iulie 2025 privind înaintarea în gradul de general-maior cu două stele, la trecerea în rezervă, a unui general de brigadă cu o stea din Ministerul Apărării Naţionale - Monitorul Oficial nr. 660 din 14 iulie 2025
DECRET nr. 783 din 14 iulie 2025 privind trecerea în rezervă a unui general de brigadă cu o stea din Ministerul Apărării Naţionale - Monitorul Oficial nr. 660 din 14 iulie 2025
HOTĂRÂRE nr. 26 din 14 iulie 2025 privind vacantarea unei funcţii de consilier de conturi, preşedinte al Curţii de Conturi, ca urmare a demisiei, şi exercitarea atribuţiilor funcţiei de preşedinte al Curţii de Conturi până la numirea unui nou p - Monitorul Oficial nr. 660 din 14 iulie 2025
HOTĂRÂRE nr. 27 din 14 iulie 2025 privind vacantarea unei funcţii de membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca urmare a demisiei - Monitorul Oficial nr. 660 din 14 iulie 2025
HOTĂRÂRE nr. 578 din 14 iulie 2025 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, pentru judeţul Mureş şi municipiul Târnăveni din judeţul Mureş - Monitorul Oficial nr. 660 din 14 iulie 2025
HOTĂRÂRE nr. 579 din 14 iulie 2025 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Covasna - Monitorul Oficial nr. 660 din 14 iulie 2025
DECIZIE nr. 5 din 14 iulie 2025 pentru modificarea şi completarea Deciziei preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2025 privind convocarea Camerei Deputaţilor şi Senatului în sesiune extraordinară - Monitorul Oficial nr. 659 din 14 iulie 2025
LEGE nr. 131 din 14 iulie 2025 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor private - Monitorul Oficial nr. 660 din 14 iulie 2025
DECRET nr. 778 din 14 iulie 2025 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor private - Monitorul Oficial nr. 660 din 14 iulie 2025
DECRET nr. 779 din 14 iulie 2025 pentru promulgarea Legii privind desfiinţarea unei judecătorii şi a parchetului de pe lângă aceasta - Monitorul Oficial nr. 660 din 14 iulie 2025
COMUNICAT din 14 iulie 2025 privind acordarea sporurilor de până la 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi pentru activităţi care se desfăşoară în condiţii deosebite - Monitorul Oficial nr. 0 din 14 iulie 2025
COMUNICAT din 14 iulie 2025 privind baza de calcul a pensiei de serviciu pentru procurorii DNA şi DIICOT - Monitorul Oficial nr. 0 din 14 iulie 2025
COMUNICAT din 14 iulie 2025 privind pensiile stabilite pe baza legislaţiei anterioare - Monitorul Oficial nr. 0 din 14 iulie 2025
COMUNICAT din 14 iulie 2025 privind retragerea cererii de pensionare anterior emiterii deciziei de către casa de pensii sectorială - Monitorul Oficial nr. 0 din 14 iulie 2025
LEGE nr. 132 din 14 iulie 2025 privind desfiinţarea unei judecătorii şi a parchetului de pe lângă aceasta - Monitorul Oficial nr. 660 din 14 iulie 2025